... de 19 ani alaturi de persoanele cu nevoi speciale

Povestea terapeutica

Povestea terapeutica prezintă un mesaj specific, care ţine cont de particularitățile de vârsta ale celui căruia i se adresează – copil/adult – făcându-l să înțeleagă modul în care receptarea durerii, a bolii și chiar a suferinței poate echilibra acceptarea, resemnarea și în final starea creata. Povestea terapeutica pornește de la elemente ale gândirii pozitive ca de exemplu bucuria, acceptarea, șansa, speranța și înțelegere care în final au ca rezultat depășirea suferinței și a durerii.
Povestea terapeutică prin nararea faptelor „comprimă” la maxim experienţe de viaţă, menite sa semnaleze o stare de fapt şi a atenua criza ce, inevitabil apare la un moment dat, declanşata de neînțelesuri ale înţelesului, ştiutelor şi neştiutelor.

Povestea terapeutică se povesteşte (se spune) şi nu se citeşte. Ea trebuie să fie liantul dintre trup şi suflet, gând şi gestică, trăire şi exprimare. Ea nu poate fi spusă de către oricine, oriunde şi oricum. Trăind în simbioză cu cel suferind, povestea terapeutică îşi are legile nescrise ale vulnerabilităţii sale, ceea ce face ca simpla virgulă, să mai acorde o şansă, iar punctul, o certitudine şi o reuşită.

Pornind de la un caz real sau fantastic, povestea terapeutică îşi îndeplineşte menirea de mediator a durerii şi suferinţei, aducând mult mai aproape pe cel aflat într-un impas, sincopă a vieţii, de lumea în care legile care guvernează pot declanşa apariţia unor resurse vitale de a învinge:frica, teama, neliniştea, neputinţa, nesiguranţa şi a descoperi speranţa şi şansa, conjugând verbele „a vrea”, „a putea” şi „a dori”, la timpul pretent. În acel moment, povestea terapeutică îşi dovedeşte utilitatea, făcând prin puterea cuvântului ca lumea pentru cel în suferinţă, „să se mişte altfel”, să fie percepută prin prism noilor conotaţii cognitive ale elementelor de identitate personală , dând unicitate clipei trăite.

… un exemplu…
Împărăţiile
Flavia şi Andreea priveau aceeaşi foaie de caiet. Cum s-o împartă? Cine să ia partea de sus? Dar cea de jos? S-o taie de-a lungul? S-o pună de-a latul? În jur se făcu linişte. Caietele şi cărţile aşteptau rânduite la marginea băncii, iar foaia albă rămase parcă singură. Să se supere oare pentru ea? Numai creioanele colorate începură să şoptească între ele. Cât ai clipi, se-împrăștiară pe bancă. Oare în mâna cui vor ajunge? Cine va câştiga?
-Ia priveşte, ochii Andreei, făcu Negru. Parcă m-au lăsat fără culoare!
-Ca şi pe mine, îi şopti Maron uitându-se la Flavia.
-Zici că le-am colorat buzele, veni în vorbă Roşu de cireaşă.
-Numai de n-ar lăcrima, s-arătă îngrijorat, Albastru.
Şi se strânseră toate în scobitura băncii. Aşteptau. Oare cum va fi vremea la banca lor? Că, la celelalte, era soare şi bine!
Dintre toţi ai clasei, doar Cristina avea ochi pentru banca fetelor. Se apropie şi zise:
-Pace! privind ochii plini de lacrimi ai fetelor şi apoi, luă cu grabă albastru şi apa începu să curgă.
-Pământul acesta e al tău, Flavia. Sa aduni tot ce doreşti pe el, iar tărâmul de jos al Andreei şi plecă liniştită.
Îşi lăsase soarele fără pălărie şi acum vor apărea ciupercile cu noua modă.
Cele două se priviră din nou cu prietenie. În scobitura băncii înflorea curcubeul. Dar ce să va povestesc? Suratele începură a alerga dintr-o parte în alta. Maşinile din Ţara Andreei erau oprite la stop. Treceau cei din grupa mică. Verdele le făcu semn cu mâna:
-Haideţi copii, toboganul din parc vă aşteaptă.
Florile dădeau bineţe în grădina Flaviei. Reta-Margareta se pregătea pentru spectacol, iar orchestra de clopoțeii era în plin concert. Aerobuzul Andreei ajunse la linia mării. Trecu peste grădina Flaviei şi poposi în staţia „Raza de soare”. Fluturii prinseră a trece strada. Așteptau acum cuminţi la …tobogan. Doi arici jucau tenis. O pasă şi mingea nimeri între pisici.
-Şi linia Cristinei?
-A dus-o vântul, rostiră cele două prietene, grăbindu-se să nu uite vreo maşină pe trei roţi, un iepure fără urechi, o vulpe fără coadă şi câte şi mai câte. Oare mai rămăsese ceva de desenat în cele două împărăţii?
Bucuroase, ajunseră la banca Cristinei:
-E a ta, făcură cele două dându-i „împărăţiile”. La banca noastră e acum vreme bună. Ştii cine a adus-o?
Şi râsul celor doua se auzi în toată împărăţia Flaviei şi Andreei. 
Mesajul acestei poveşti vizează stări și sentimente și anume: rezolvarea de probleme.


Proiectul „Povestea care vindeca – vindecarea psihica a copiilor prin teatru si poveste” este susţinut de Fundația Pentru Comunitate și MOL România prin Programul Pentru Sănătatea Copiilor.

 Sursa: Paşca Maria Dorina (2008), Povestea Terapeutică, Editura V&I Integral, București.

Doneaza prin Paypal

Descarca