... de 19 ani alaturi de persoanele cu nevoi speciale

Scoala Altfel la Asociatia Raza de Soare!

Şi centrul de zi Raza de Soare s-a implicat în activitatea educaţionala Școala Altfel. Asa încât s-au desfigurat activități cu clasa speciala din localitate, activități ce au cuprins vopsirea și decorarea ouălor, poveşti despre învierea lui Iisus Hristos şi desene cu iepuraşul. Următoarea zi ne-am petrecut-o la cofetărie, tot cu copii de la CSEI nr 1, unde am mâncat o prăjitură, ne-am jucat cu balonul și în final am dansat pe cele mai energice melodii. Toată lumea s-a simţit foarte bine, unul dintre baiţi afirmând „ca el nu mai pleacă acasă, că numai lucru frumoase facem”.

În ultima zi din aceasta săptămâna speciala am vânat comori cu clasa a XI. Zi care a început foarte agitata, cu gândul de a găsi marea comoara cat mai repede, până la proba de creare a ouălor pufoase care a diminuat spiritul de a câștiga, într-un final toată lumea fiind câştigătoare.

 

Doneaza prin Paypal

Descarca